Momentul în care poarta din Timișoara cade peste o mașină și omoară un tânăr nevinovat, surprins de o cameră de filmat. VIDEO

Publicat: 22/09/2017, 17:24

Poarta de intrare în Timișoara a fost reabilitată de municipalitate în urmă cu doi ani, primăria plătind peste 50.000 de euro pentru lucrările executate de o firmă privată, iar primarul Robu a spus că n-a fost, de fapt, o reabiltare adevărată a acestei porți, ci, mai degrabă, o „estetizare”: „În 2014-2015, s-a realizat modernizarea porții, mai bine zis estetizarea ei, prin intervenții autorizate, conforme – cel puțin la nivelul caietului de sarcini- cu solicitările expertului care a efectuat expertiza prealabilă comandată de Primărie, intervenții constând în (…) desprindere litere volumetrice existente, desfacere ornamente existente, curățire rugină, grunduire și vopsire confecții metalice, reparații tencuieli la stâlpi, placare fețe văzute cu plăci fibrociment, refacere instalație electrică și priză de pământ, montare litere volumetrice, semnale luminoase, lucrări de organizare șantier, transport moloz”.

Poliția a deschis, deja, dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz, ca și în cazul celorlalte patru decese, și este de așteptat ca aceste imagini, susprinse de o cameră de filmat dintr-o mașină, să le fie de folos.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de...
Cardul de sănătate se schimbă complet. Cum se va putea folosi
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Carol I, cel mai mare rege al românilor. Care a fost primul cuvânt pe care...